Doar cu pasiune și dedicare poți forma oameni. Din hairstylist, la formator cu peste 20 de ani de experiență

Dacă în copilărie majoritatea dintre noi visăm să realizăm o meserie anume, viața ne oferă mult mai multe oportunități de care trebuie să profităm. Pasiunea și dăruirea de care a dat dovadă Elena Ignea în cei 20 de ani de activitate, cred că spune multe despre cariera sa, mai ales că acum își dorește să formeze la rândul ei doamne și domnișoare care să descopere tainele coafatului și ale hairstyling-ului.
Din exterior, se poate spune că este o meserie ușoară, cel puțin așa pare, mai ales că mulți sunt tentați să spună că “oricine știe să tundă”, însă pentru acest lucru este nevoie de o tehnică foarte bine pusă la punct și mai presus de toate este relația care se construiește între hairstylist și client. Contează foarte mult ca un client să se simtă bine cu noul look sau cu o coafura realizată, iar mulțumirile să fie și de o parte și de cealaltă.
Elena Ignea, în 20 de ani de activitate, a reușit să își formeze un grup de clienți care îi calcă zi de zi pragul salonului, iar acest lucru înseamnă mult pentru orice antreprenor. Legătura între clienți și salonul Elenei Ignea este bazată pe câteva principii de bază de la care nu se abate nimeni, niciodată.

 Succesul vine doar prin multă muncă, astfel încât, rezultatele nu au întârziat să apară. Cele mai importante caracteristici pentru a realiza o astfel de meserie sunt: grija, compasiunea, corectitudinea, cooperarea, dar și creativitatea care e poate cea mai importantă.  Dacă vei urma cursurile de la Pro Hair Academy Elena Ignea, cu siguranță că vei reuși să înveți tainele hairstyling-ului și îți vei dezvolta din ce în ce mai mult calitățile enumerate mai sus. Să luăm pe rând fiecare caracteristică în parte pentru a vedea mai exact cum și în ce măsură te vei putea dezvolta:

  • Grija face parte din procesul de predare și învățare, astfel încât, trebuie să îți pese atât de munca ta, dar și de munca celorlalți și mai presus de toate, la rândul tău, te vei putea asigura că elevii tăi învață de la cei mai buni.
  • Compasiunea se focusează pe o conexiune socială foarte solidă și este cea care scoate la iveală nevoile celor din jur și asigură un mediu de învățare îmbunătățit.
  • Corectitudinea se bazează pe principii etice pe care le învățăm de mici, dar care în timp trebuie să le păstrăm imaculate și să ne formăm un cod al eticii personal.
  • Cooperarea este cea care dă dovada calității lucrurilor și este un mod de comunicare eficient, atât între administratori, cât și între angajați, elevi, studenți sau clienți. Cooperarea și lucrul în echipa sunt referințe de bază care fac din fiecare afacere și din fiecare grup de lucru, un nucleu puternic și profesionist.
  • Creativitatea  dacă mediul din care facem parte este unul creativ, profesorul, patronul sau colegii, cu toții vor fi oameni cărora le va plăcea să inoveze să aducă un plus de valoare și să realizeze concepte noi, unice, captivante și dinamice. De asemenea, contează foarte mult pentru noi să fim tot timpul motivați din acest punct de vedere, să fim puși să concepem lucruri unice, menite să ne pună în funcțiune capacitățile creative.

Toate aceste sfaturi și referințe stau la baza Pro Hair Academy Elena Ignea, astfel încât, doar prin intermediul acestora a fost posibilă cariera în plină ascensiune a Elenei. Așadar, pe viitor vom avea parte de o academie de hair styling unică în Moldova, menită să-și învețe discipolii să desprindă tainele coafatului, ale vopsitului, ale tunsului sau într-un singur cuvânt, tainele de beauty. Această academie își respectă principiile și le oferă în primul rând cursanților sau clienților respect, încredere, independență, colaborare și multă empatie. Acum ai ocazia să transformi toate aceste calități și referințe în adevărate căi spre succes pentru tine!

%d blogeri au apreciat: